Exercitii practice, Noua energie- noua gandire

Succesul în viață

c 39076605606945_n
Aceste adevăruri te inspiră nu doar în profesie, ci și în viața de zi cu zi. Acceptând care sunt acele aspecte asupra cărora ai de muncit, devii o persoană mai capabilă.

Este uman să ne dorim să realizăm lucruri și să evoluăm dar este o diferență clară între aceia care fac ca visurile lor să devină realitate și aceia care își petrec tot restul vieții dorindu-și ceva ce știu că ar putea atinge.

Mulți avem idei geniale, dar nu toți avem motivația și determinarea de a face ca în final, lucrurile să se întâmple.

Iată cele 9 adevăruri care ne ajută să devenim mai buni absolut tot ceea ce ne propunem, fie că este vorba de dezvoltare personală, un proiect nou,  o idee de afacere sau dorința de a schimba ceva la viața noastră de acum.

Chiar dacă sunt dure… Iată adevăruri motivaționale despre succesul în viață

-O parte din tine te ține pe loc!

Foarte multe persoane nu trec nici de primul pas pe drumul îndeplinirii visurilor lor și rămân la nivelul 0 pentru toată viața. Cu adevărat e greu de acceptat și asumat acest adevăr dureros. Dar este în același timpconștientizarea care ne împuternicește și ne ajută să evoluăm, pentru că brusc, noi conștientizăm că avem controlul asupra vieții și circumstanțelor, iar nu ea asupra noastră.

Când nu reușim să facem această schimbare de perspectivă, o parte din noi reușește să ne mențină într-o așa-zisă zonă de siguranță și ne anulează de fapt visurile și dorințele, încă de dinainte de a le pune chiar în cuvinte. Limitările trăiesc de multă vreme în noi, precum niște programe pe care le-am învățat de multă vreme de la alții.

Mulți oameni au această parte în ei înșiși care crede că nu ar merita sau că nu sunt suficient de buni, iar vocea aceea este atât de puternică încât îi domină total, pentru că în trecut aceasta era vocea oamenilor pe care îi iubeau, adesea părinții.

Ca să poți izbândi, trebuie să înveți să te împrietenești cu vocea aceea și să reușești să îi dai volumul mai încet, pentru a putea să exiști cu adevărat și să îți duci la îndeplinire idealurile.

-Dar… pasul 1 este întotdeauna cel mai dificil

Ai luat în sfârșit decizia de a face ceva, de a merge mai departe de punctul 0. Trebuie să știi că întotdeauna, orice dorință am avea, orice lucru pe care am vrea să îl schimbăm, pasul 1 este totuși cel mai dificil. Este momentul când ne simțim confuzi și descurajați. Sunt multe motive pentru care ne simțim așa. Unul dintre acestea poate fi că ținta noastră este mult prea mare și că punem asupra noastră o presiune pe care nu o putem duce atât de brusc.

De aceea ar trebui să îți stabilești drumul către orice obiectiv prin a-ți elabora mici pași. Imaginează-ți  acest proces ca pe o scară ce te poartă mai sus. Vor fi momente când vei staționa la un nivel, poate vor fi momente când te vei întăorce câteva trepte, dar cel mai important, ai sa înveți să urci ușor, ușor și vei ajunge în vârf. Pas cu pas.

-Marile realizări necesită efort, timp și multă implicare

Este vorba despre a fi dedicați țelului nostru. Când suntem dedicați unei relații, unui plan pe care îl avem și/sau unei idei, depunem efort și ne implicăm din toate punctele de vedere. Cheltuim timp, emoții și uneori chiar bani.  Pregătește-te să petreci mult timp investind în ideea ta, să petreci mult timp documentându-te și practicând, de asemenea să petreci mult timp căutând soluții și variante optime.

Creierele noastre ne cer tot timpul gratificare instantă, însă poți să îți temperezi mintea și să o obișnuiești cu ideea că ceea ce ți-ai propus necesită efort și un timp mai îndelungat pentru a o implementa. Cele mai mari satisfacții sunt acelea care vin în timp, sun acelea către care ne întoarcem privirea pentru a vedea de unde am început și unde am ajuns. Satisfacțiile nu le obținem de la o zi la alta.

-Nu toata lumea te va sprijini

Oamenii apropiați îți vor oferi încurajări și suport dar este posibil să te lovești și de aceia care te vor critica sau îți vor întoarce spatele cu indiferență. Acest lucru nu ar trebui s ate demoralizeze sau să te abată de la drumul tău.

Sunt mulți aceia care vor încerca să te descurajeze din gelozie sau ambiție, dar tu trebuie să accepți că pur și simplu, nu vei avea cum să mulțumești pe toată lumea vreodată. Viața ta poate fi mult mai împlinită dacă nu te gândești tot timpul la ceea ce îți spun sau ceea ce gândesc ceilalți despre tine.

-Nu poți izbândi dacă nu îți asumi riscurile

Nu vei putea să ai în permanență 100% siguranța că vei izbândi și de aceea trebuie să îți asumi riscurile pe care le simți uneori.

Dacă te aștepți ca acest risc să se reducă la 0% vreodată, de fapt nu vei începe niciodată. Din nefericire, în viață ca și în afaceri, poți să ai o idee genială dar doar fiindcă ideea ta face complet sens, nu înseamnă că toată lumea te va susține și nici că totul se va lega mereu fix așa cum îți dorești. Adevărul este că nu putem să prezicem vreodată ceea ce urmează să se întâmple. Nu lăsă micile impedimente să te doboare.

-Renunță la control!

Trebuie să învățăm să acceptăm că lucrurile nu se vor desfășura așa cum ne dorim. Cu atât mai puțin dacă discutăm de alți oameni și comportamentul lor. Pe oameni și reacțiile lor nu îi putem controla, dar ne putem controla noi reacțiile.

În această situație, trebuie să renunți la așteptări și să lași ca lucrurile să se întâmple. Sigur că asta nu înseamnă că tu nu ai să îți mai asumi nici un gest sau acțiune, ci doar că privești cu mai mare înțelepciune viața și nu te încordezi în funcție de așteptări uneori poate prea mari în legătură cu ceea ce ai vrea să se întâmple sau cum ar trebui să reacționeze oamenii. Să capeți această înțelepciune de viață este o adevărată artă și te poate ajuta în absolut tot ceea ce întreprinzi.

-Nu ești Hercule și nu poți să le faci tu singur pe toate

De aceea este esențial să te înconjori de oameni în care să ai încredere și care să te sprijine pe drumul tău. Când renunți la control și îi lași și pe alții să te ajute, reușești să te concentrezi asupra altor probleme, reușești să creezi un spirit de echipă necesar pentru că orice idee să înflorească. În felul acesta nu te îmbogățești spiritual doar pe tine ci și pe oamenii pe care îi incluzi în călătoria ta. Ei vor simți la rândul lor motivația și satisfacția ca participă la îndeplinirea unui obiectiv final.

-Este OK să ai eșecuri

Trebuie să înțelegem cu toții că eșecul este parte a drumului nostru. Nu este om de mare succes care să nu fi întâmpinat și piedici pe parcurs. Parte bună este că un eșec te face să îți dai seama ce nu a mers și ce poți corecta pe parcurs. Succesul depinde enorm de modul cum ne raportăm la greșeli sau eșecuri. Aceia care au știut să o ia de la capăt și să nu se lase definiți de un moment când poate nu au fost la valoarea așteptată, aceia au mereu de câștigat.

-Degeaba ai idei dacă nu ai disciplină

În timp ce voința și inspirația joacă un rol important în a ne motiva și a ne fcae să demarăm proiectele sau a face schimbări majori în viața noastră, ceea ce ne va ajuta să avem succes sunt de fapt obiceiurile potrivite.

Dezvolta-ți obiceiuri,caută disciplina și acestea vor avea un impact nemaipomenit asupra ideilor tale, asupra afacerilor dar și asupra vieții. 

Disciplina este de fapt cheia succesului, voința aceasta de a pune câte ceva la ideea noastră, în mod constant, în fiecare zi. DORINȚA DE A FACE PAȘII despre care vorbeam mai sus, cu asumare și consecvență.

1 gând despre „Succesul în viață”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.