Exercitii practice, Noua energie- noua gandire

RENUNȚĂ LA AȘTEPTĂRI ȘI ELIBEREAZĂ-TE DE SUFERINȚĂ

optimism-istock-resize-600x338

Alinarea, atenuarea și eliberarea de suferință în toate formele sale este de o vreme încoace intenționalitatea din spatele scrierilor de pe Fii Împlinit. Desigur că această intenționalitate îmbracă multe forme. Ce este sigur e că oricine, indiferent de cât de mult suferă acum, poate fi cu adevărat împlinit și fericit prin iubire, acceptare, și reconectarea la esența Divină prezentă în interiorul său.

Acest text este departe de a avea pretenția că poate elibera pe oricine de suferință prin simpla lui lectură. De cele mai multe ori lucrurile sunt mai complexe de atât. Însă ce poate face un text precum acesta este să ofere o direcție și să faciliteze apariția a măcar unui pas suplimentar spre reconectarea la esență și eliberarea de suferință. Iar puțin câte puțin, cu răbdare și pas cu pas, experimentarea substratului fundamental al realității, substrat care este iubirea, va fi tot mai mult înțeles și acceptat spre armonia a tot și toate.

Așa cum o spune și titlul, prezentul articol face referire la așteptări. Iar dacă se vorbește de așteptări e relevant a fi precizat că există o legătură strânsă între acestea și experimentarea unei forme sau alta de suferință.

Oamenii se așteaptă la anumite lucruri de la vacanțe, obiecte, oameni, animale de companie, și orice altceva. Iar cu cât mai mari și multe sunt așteptările, cu atât mai mare va fi suferința.

Înainte de a intra în mai multe detalii și de a fi oferite și câteva exemple, se simte a fi făcută o precizare. Așteptările la care face referire acest text nu sunt echivalente cu obiectivele și intențiile pe care cineva le poate alege. Așteptări precum obiectivele și intențiile sunt sănătoase și susțin viața și armonia. Așteptările la care face referire acest articol intră în categoria celor enumerate mai jos:

a) Pe exemplul vacanță, să zicem că cineva se duce în Tenerife timp de 2 săptămâni și se așteaptă ca asta să îi revitalizeze relația de cuplu, să prindă vreme frumoasă, iar după cele două săptămâni să se întoarcă acasă relaxat, odihnit și cu poftă de muncă. Numai că vremea pe durata celor 2 săptămâni este capricioasă, relația de cuplu parcă șchioapătă mai mult ca înainte, iar la finalul vacanței omul se simte și mai obosit ca la început. De obicei acesta este punctul în care suferința se instalează. De ce? Fiindcă așteptările imaginate de minte nu s-au împlinit.

b) Referitor la obiecte, să zicem că cineva își cumpără o mașină de spălat nouă. Una dintre așteptările clasice atunci când cumperi un produs nou este ca el să funcționeze. Și a funcționa este absolut normal. Numai că uneori se mai întâmplă ca mașina de spălat să fie băgată în priză de nouă, iar ea să nu funcționeze. Iată un nou moment în care suferința apare, fiindcă așteptarea nu este împlinită.

c) Când vine vorba de așteptările legate de comportamentul celorlalți oameni, aceste așteptări sunt poate cel mai des întâlnite astăzi și reprezintă și una din sursele principale de suferință. Toată lumea se așteaptă de la oricine altcineva să se comporte într-un anumit mod. Numai că aceste așteptări ajung de cele mai multe ori să nu fie împlinite. Și astfel, din nou, suferința este experimentată. Exemplele sunt prea multe aici, dar vor fi oferite doar unele din cele mai întâlnite. Câteva astfel de exemple clasice ar fi așteptările pe care părinții le au din partea copiilor. Așteptările pe care fiecare dintre partenerii care formează un cuplu le are de la celălalt. Și așteptările pe care fiecare om le are de la ceilalți oameni cu care intră în contact pe durata unei zile obișnuite.

Totuși chiar și după oferirea acestor exemple, încă mai există șanse ca o anumită nedumerire să persiste. Iar nedumerirea aceasta zice așa: „Totuși cu ce diferă așteptările la care acest articol mă invită să renunț, față de o intenție?”.

Răspunsul este acela că așteptările la care face referire articolul, așteptări dintre care au fost oferite și câteva exemple mai sus, pot fi văzute asemeni unor gânduri false care de cele mai multe ori rulează pe subconștient. O intenție este o formă de energie de dincolo de gândire care are o putere mult mai mare și care în contact cu câmpul asociat nivelului de Conștiință conduce la transformarea în realitate a potențialelor cuantice. După câte se poate vedea, există așadar o diferență destul de mare între așteptări(ca gânduri false) și intenție(ca energie de mare putere).

În încheierea articolului se vor oferi câteva recomandări punctuale de care cititorul poate ține cont spre a-și armoniza realitatea experimentată:

1. În primul rând, când suferința apare, permite-i acestei emoții să fie acolo. Este uman să suferi. Iar tu fiind om, se poate întâmpla ca în realitatea subiectivă experimentată, suferința să apară. Când aceasta apare, dă-i voie să fie. Nu o reprima sau suprima, ci dă-ți voie să o trăiești. Întâmpin-o asemeni oricărei alte experiențe și spune-i cu calm: „Bine ai venit!”.

2. Mai apoi cititorul este invitat să își dea voie să observe suferința și manifestările sale fizice sau psihice. Însă odată cu această observare se cere antrenată și o oarecare dezidentificare în raport cu emoția. Emoția este acolo, însă cel care o observă, nu este tot una cu emoția observată.
3. Una din cauzele cele mai des întâlnite pentru suferință o reprezintă așteptările care nu sunt confirmate. De aceea cititorul este invitat să se întrebe: „Oare ce așteptare nu mi-a fost împlinită, iar asta mă face acum să sufăr?”. Identificarea sinceră a unei așteptări neîmplinite poate constitui un prim pas important spre eliberarea suferinței. Cineva își poate da seama că acea așteptarea se baza oricum pe un gând fals, iar el nu este acel gând.

4. Iar ca ultimă recomandare cu care vine prezentul articol, este alegerea de a adopta o atitudine generală de viață în care așteptările sunt conștientizate prin observarea minții, iar mai apoi eliberate. Dacă așteptările sunt identificate din timp, observatorul poate renunța la ele, iar astfel se poate evita suferința. Răspunsul la întrebarea: „Cum renunț la așteptări?” se găsește în tehnica Letting go, dar și în disponibilitatea în sine. Când ești încărcat cu niște bagaje grele, a renunța la ele, presupune să le „dai drumul”. Exact același proces se cere a fi practicat și experimentat și în cazul așteptărilor prezente la nivel mental. Observă-le, dar nu le hrăni cu energie, ci permite-le să se evapore întorcându-se în nimicul din care au venit.http://fiimplinit.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.