Exercitii practice, Relatii

Când mergi pe calea ta,nu e necesar să urăști calea celorlalți

up-2081170__340

Există un tipar care este observat de ceva vreme. Iar acest articol există pentru ca dacă citindu-l, observi că tiparul este prezent și în viața ta, să te dezangajezi sau să renunți pur și simplu la a mai urma tiparul.

Tiparul care se va aduce în discuție este unul care alungă armonia din realitatea experimentată și este o capcană sau iluzie pe care ego-ul a reușit să o perpetueze pentru a întreține suferința.

S-a creat în timp percepția eronată că pentru a alege o anumită experiență de viață, este necesar ca cineva să urască celelalte variante.

Cineva poate ajunge să spună că iubește ciocolata neagră fiindcă urăște ciocolata albă. Poate ajunge să spună că ține cu echipa de fotbal X fiindcă urăște echipele Y și Z. Poate spune că alege să aibă o anumită religie pentru că le urăște pe celelalte și tot așa.

Iar exemplele sunt nenumărate. Ego-ul a ajuns să ne păcălească cumva și să ne facă să credem în multe situații că din simpla alegere a ceva ar fi reflectată o opoziție, luptă sau ură direcționată împotriva celorlalte variante.

Iar de aici se naște foarte multă suferință. Suferință de care oricine se poate elibera dacă recunoaște tiparul și se dezangajează renunțând conștient prin puterea intenției la perpetuarea acelui tipar.

Adevărul este că tu poți merge pe calea ta, fără a urî niciuna din celelalte variante. Este perfect în regulă ca tu să alegi ceva fiindcă așa vrei, iar ceilalți să aleagă altceva fiindcă așa vor. Fiecare are de experimentat ceva specific lui în acest plan. Așa că este perfect în regulă ca ție să îți placă înghețată cu cacao, iar altuia înghețata cu vanilie. Iar dacă așa stau lucrurile, nu este necesar să vă urâți reciproc, ci este foarte ușor să trăiți în comuniune, respectându-vă alegerile unul altuia. De fapt comuniunea și respectul reprezintă varianta simplă și naturală.

Când vorbim despre spiritualitate, este deja cunoscut faptul că există mai multe căi sau școli care pot fi urmate de studentul spiritual. Dintre aceste căi sau școli există mai multe care sunt cât se poate de valide. Urmând principiile respective și prin aliniere în raport cu acele principii, studenții fiecărei școli vor ajunge în cele din urmă la trăirea aceluiași adevăr. Fiecare cu drumul lui, însă destinația va fi aceeași, fiindcă adevărul este Universal. Se simte subliniat aici că s-a spus „Universal” și nu s-a făcut o referire la subiectivitatea sau obiectivitatea adevărului, aceasta fiind o altă discuție.

Ego-ul însă caută orice mijloc de a-și arăta superioritatea. Așa că există tendința ca între studenții a două școli să apară disensiuni în termeni de: „varianta mea e mai bună decât a ta” sau în termeni de „eu am dreptate și tu nu ai”.

Acest lucru se întâmplă însă tocmai fiindcă este crezut acest tipar la care face referire articolul. Este ca și cum dacă tu ai mers la Roma cu avionul, înseamnă că aceasta este singura cale. În realitate se mai poate merge și cu mașina, autobuzul, bicicleta, în alergare, mers pe jos. Și ce mai poate fi luat în considerare este și că toate drumurile duc la Roma. Poți ajunge în Roma cu o escală în Beijing. Sau poți ajunge la Roma după ce vizitezi mai întâi toate orașele mari de pe glob. Fiecare are calea lui pe care merge și important este să îi facă plăcere călătoria.

Tu te afli în acest plan pentru a experimenta și pentru a îmbogăți Întregul cu experiențe făcând cunoscut necunoscutul.

Prin intențiile pe care le întreții, tu mergi pe un anumit drum sau cale specifică ție. A urî calea celorlalți sau a considera calea ta superioară celorlalți nu este decât un gest prin care îți pui singur bețe în roate, chiar dacă această punere de bețe în roate nu este foarte evidentă.

Dincolo de exemplul cu o anumită cale când vine vorba de evoluție spirituală, fiecare om urmează o anumită cale indiferent de subiectul care poate fi adus în discuție. Fiecare merge pe calea sa atunci când vine vorba de familie, prieteni, domeniul de activitate, opțiuni politice, alimentație și multe altele.

Ce te invită acest articol să asimilezi este faptul că dacă tu alegi să te căsătorești, nu e necesar să îi urăști pe cei care aleg să nu o facă. Dacă tu alegi să ai puțini prieteni, nu e necesar să îi urăști pe cei care au mai mulți prieteni. Dacă tu alegi să fii vegan sau vegetarian, nu e necesar să îi urăști pe cei care aleg altceva. Dacă tu alegi o anumită opțiune politică, nu e necesar să îi urăști pe cei care au o altă opțiune. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit fiindcă absolut orice domeniu de discuție ai alege este clar că există mai multe variante.

Textul pe care îl citești te invită la compasiune și acceptare prin înțelegerea faptului că ura îndreptată înspre alte variante nu este deloc necesară.

Tu poți merge pe calea ta, respectând anumite opțiuni și principii care îți sunt dragi și cu care rezonezi, dar în același timp poți accepta din iubire și faptul că alți oameni s-ar putea să aibă alte opțiuni. Nu suntem toți la fel și e minunat că nu suntem toți la fel. Acesta este unul din aspectele care dau o mireasmă aparte experienței noastre în acest plan.

În loc să urăști calea celorlalți, cale ce poate este diferită de a ta, o poți accepta drept o manifestare a creației. Poți proiecta iubire înspre tot ceea ce te înconjoară chiar dacă tu alegi să mergi pe altă cale. Fiecare om este liber să își împlinească potențialul.

Acum că acest articol a ajuns la final, ești invitat să îți acorzi un moment de introspecție spre a conștientiza dacă există anumite arii din viața ta în care ești prins în tiparul de a urî celelalte variante sau căi. Dacă da, prin deschidere, conectarea la iubirea și compasiunea care au fost și sunt prezente dintotdeauna în tine, poți să alegi conștient renunțarea la acest tipar care întreține suferința și să alegi iubirea în schimb. Există loc pentru toate manifestările. Tu alege să mergi pe calea ta fără a urî căile celorlalți.

https://fiimplinit.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.