Exercitii practice

Codul miracolelor tale cuantice

Ce-inseamna-cand-visezi-trandafiri-rosii-2Codul miracolelor tale cuantice expune câteva exerciții simple și ușoare prin care codurile pot fi controlate și redirecționate în vederea deblocării energiei proprii și universale. Schimbările vibraționale vor deschide apoi calea unor noi tipare, aducând împlinire în plan profesional, sentimental și personal și făcând posibile rezultatele pe care le așteptăm de atâta vreme.Asemenea ADN-ului, codurile ascunse care ne hrănesc conștiența ne sunt adânc gravatae în miezil ființei, în emoții, gânduri, comportamente și energie. Ne pot stimula, ne determină reacțiile și chiar ne pot defini – fără să ne dăm seama. Ceva atât de puternic merită analizat.

Există un vechi studiu medical și energetic asupra corpului uman care a fost elaborat în urmă cu peste 3000 de ani. Acesta examinează circulația forței vitale, chi, și influența sa asupra sănătății, vitalității și stării de bine.

Există șapte centri energetici principali (numiți și chakre) care îți canalizează forța vitală.Aceștia sunt dispuși pe axa centrală a trupului tău, de la baza coloanei până în vârful capului, iar fiecare corespunde organelor din apropierea lor și unor aspecte referitoare la experiențele umane. Când îndepărtezi mâlul care te ține blocat, îți deschizi centrii energetici și dai frâu liber forțelor miraculoase care vor determina schimbările majore dorite.

Pozițiile specifice acestei tehnici stimulează anumiți centri, astfel încât energia să fie direcționată spre mintea ta pentru a schimba tiparele din prezent și a stabili noi căi neurale.

Acesta este un sistem foarte bine organizat, cu o multitudine de conexiuni, care îi permite curentului tău energetic să circule prin toate meridianele și prin toate chakrele. Această amprentă vibrațională, aflată într-o permanentă mișcare, abundă în informații, pulsații și tipare care nu încetează niciodată să-ți influențeze realitatea fizică, mentală și emoțională.

Indiferent dacă până acum ai fost conștient de asta sau nu, acest proces permanent – care circulă liber sau este blocat – poate fi atât o sursă a problemelor tale, cât și o cale eficientă de soluționare a lor.

Cheia este să păstrezi energia în mișcare; în cazul tehnicii de codare, energia este pornită atunci când ne spargem în sfârșit codurile cronicizate, răspunzătoare de tiparele gândurilor și reacțiilor distructive.

Obiceiurile negative ne țintuiesc pe același culoar al maratonului vieții, în aceleași vechi paradigme ale conștientului, determinându-ne să risipim foarte multă energie, fără să ajungem vreodată undeva.

Vibrația amprentei tale energetice străbate dincolo de ființa ta și ajunge în lume, dar sursa ei rămâne întotdeauna în interiorul tău. Centrii tăi energetici pot fi asemănați cu întrerupătoarele electrice dintr-o locuință. Dacă unul sau mai mulți centri se blochează din cauza unor dureri vechi sau informații greșite, devii nefericit, iar vibrația ta ajunge întunecată și densă, o mlaștină de vibrații potrivnice care îți îngreunează viața și îți fac înaintarea dificilă.
Însă, așa cum ți se pare ușor să pui în funcțiune circuitele electrice din propria locuință, ți se va părea mult mai ușor decât crezi să schimbi direcția vieții tale.
Indiferent de cât timp te simți blocat, vechile tale tipare pot fi eliberate, iar vechile coduri pot fi înlocuite cu unele noi și binefăcătoare. Indiferent prin ce ai trecut, linia ta de alimentare poate porni din nou.

Când îți vei pune în mișcare energia,capacitatea forței tale vitale te va purta foarte departe!’

Sandra Anne Taylor, Codul Miracolelor Tale Cuantice.http://ellascenter.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.