Sănătate

TRUPUL – DARUL DIVINULUI PENTRU CA TU SĂ ÎNVEȚI IUBIREA

balance-405513_960_720Vii aici pentru a experimenta o nouă dimensiune a iubirii. Divinul îți face cadou un trup fizic pe care scânteia de dumnezeire pe care o reprezinți îl animă și și-l ia drept aliat pentru o experiență în materie. 

Înainte să te întrupezi, tu știai ce este iubirea, numai că știai acest lucru într-un alt mod. Acum, ai posibilitatea de a experimenta iubirea într-un alt fel pe durata șederii tale în materie. 

Textul pe care îl citești își propune să îți reamintească faptul că trupul fizic este un dar pe care l-ai primit la naștere de la Divin. Odată ce te vei raporta la fizicalitatea pe care o experimentezi, ca la un dar, o să vezi că parcă va interveni o deschidere suplimentară înspre bine, ușor, frumos, lumină și iubire. 

Dacă însă spunem și acceptăm faptul că trupul fizic este un dar sau cadou, și nu este un dar de la oricine, ci este un dar de la Dumnezeu, sunt câteva chestiuni care derivă de aici și care vor fi precizate punctual în continuare.

1. PRIMIREA UNUI DAR IMPLICĂ RECUNOȘTINȚĂ 

Adu-ți aminte de o situație comună în care primești un cadou, un buchet de flori sau altele precum acestea. Fiindcă știi că în spatele cadoului se află o energie și o intenție frumoase, simți și exprimi recunoștință. Mulțumești celui care ți-a făcut cadoul, îl îmbrățișezi poate, și așa mai departe. 

Acest lucru îl faci și l-ai făcut pentru o sumedenie de cadouri alcătuite din atomi pe care le-ai primit de-a lungul timpului. 

În contextul dat de articol, nu simți însă că ar merita să trăiești și exprimi măcar puțină recunoștință la adresa Divinului pentru unul dintre cele mai frumoase daruri pe care acesta ți l-a făcut și care este trupul fizic? Ba, sigur că da. 

Dacă nu ai făcut-o niciodată până acum, nu te învinovăți pentru asta. Cu toții suntem adânciți în visare. Unii mai mult, iar alții mai puțin. Iar adâncirea în visare, ne face să uităm a fi recunoscători pentru acest dar numit trup fizic. Nu e nimic. 

De astăzi înainte știi și te poți alinia ideii de a fi recunoscător și a mulțumi Divinului fiindcă ți-a dăruit o unealtă cu ajutorul căreia să poți avea experiențe frumoase aici pe pământ.

2. DACĂ TRUPUL ESTE UN DAR, ÎNSEAMNĂ CĂ NU E TOT UNA CU CEEA CE EȘTI TU ÎN MOD FUNDAMENTAL

Această mică schimbare de perspectivă spre a vedea trupul fizic asemeni unui dar din partea lui Dumnezeu implică și faptul că tu nu ești trupul fizic. Fapt care se uită atât de des, tot de la adâncirea în visare. 

E logic că dacă dacă tu ai primit în dar trupul, tu nu ești trupul. Această distincție este esențială pentru evoluția ta spirituală. 

Noi am ajuns să ne confundăm foarte mult cu emoțiile, gândurile și trupul. Toate acestea sunt manifestări energetice utile pentru experiența în acest plan. Numai că dacă ne considerăm trupul, emoțiile și mintea, experiența Spiritului în materie va fi limitată de aceste identificări false. Fiindcă da, în mod fundamental, tu ești Spiritul sau esența Conștiinței. Ești în mod fundamental nemuritor fiindcă viața nu poate fi distrusă, ci doar își schimbă forma. 

Cu cât mai mulți îți vei da voie să nu te mai raportezi la gândurile și emoțiile experimentate ca fiind „ale tale”, cu atât îți va deveni și mai clar că tu, așa cum nu ești emoțiile sau gândurile, nu ești nici trupul fizic. 

Dacă urmărești limbajul comun în diverse situații, oamenii spun: „Sunt supărat” sau „Sunt trist”. Nu, tu nu ești nici tristețea și nici supărarea. Acestea sunt doar emoții. Iar tu nu ești emoțiile. Tu ești Conștiința de dincolo de acestea care este capabilă să le observe. 

Totuși dacă tu nu ești trupul fizic, asta nu înseamnă că trebuie să îți bați joc de trup. Ceea ce ne conduce la punctul următor…

3. TRATEAZĂ TRUPUL CU IUBIRE, GRIJĂ ȘI BUNĂTATE

Odată ce cineva înțelege și acceptă că nu este trupul fizic, poate apărea o eroare pe care au făcut-o prea mulți înaintea noastră ca să o mai facem și noi. Eroarea este ca odată cu înțelegerea faptului că nu suntem trupul, să îi dăm cu flagelare, pedepsire, privare, etc. Perspectiva care duce în eroare este aceea a pedepsirii „temniței de carne” ca să ajungem mai repede în contact cu ceea ce suntem. 

Adevărul este însă că orice abordare care nu implică iubire, are toate șansele să nu fie aliniată adevărului. Iar dacă ceva nu este aliniat adevărului, nu prea are sorți de izbândă. 

Este ca și cum dacă eu ți-aș spune acum că tu nu ești mașina din parcare, tu ai lua un topor și te-ai duce să fermi mașina. Ce sens are? Dacă o fermi nu mai poți circula cu ea pe străzi. 

Tot așa e și cu trupul fizic. Tu nu ești trupul fizic. Ok, bun. Însă această conștientizare nu conține în ea niciun fel de îndemn de a pedepsi trupul fizic. 

Ba din contră. Intenția armonioasă pe care o poți alege este aceea de a trata trupul cu grijă, iubire și bunătate prin tot ceea ce faci. Dacă primești un cadou de la un prieten, de multe ori ai grijă de obiectul respectiv. Dacă primești niște flori, le uzi pentru ca acestea să reziste cât mai mult. Nu ai niciun motiv ca în raport cu cadoul pe care ți l-a făcut Divinul însuși, să te porți nechibzuit. 

Prin urmare, alege astăzi cu intenție curată să arăți mai multă iubire față de acest dar primit din partea Divinului și care te ajută să ai o experiență minunată în materie. 

https://fiimplinit.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.