afirmaţii, Exercitii practice

Energia banilor

7f073-moneyCe este energia banilor şi cum îi putem câştiga fără să devenim sclavii lor: „Cu cât îi iubeşti mai mult, cu atât vor fugi mai puternic de tine“

Banii reprezintă una dintre cele mai importante preocupări pentru majoritatea dintre noi şi tocmai de aceea este foarte important cum ne raportăm la aceştia, astfel încât să avem viaţa pe care ne-o dorim fără dezechilibrele mentale, emoţionale şi fizice pe care le atrag de obicei.

Deşi pare greu de crezut, relaţia pe care fiecare dintre noi o are cu banii se aseamănă în multe privinţe cu o relaţie de cuplu. ”Este posibil să am eu o problemă sau partenerul. În astfel de cazuri, este recomandat să mă schimb eu şi atunci se va schimba şi partenerul. În relaţia cu banii, este necesar să vindecăm propria noastră raportare la bani. Când vorbim de bani,aceştia sunt o energie ce poate fi atrasă,respinsă sau care în exces creează dezechilibre, ca şi atunci când sunt prea puţini”.

Prin urmare,raportarea la bani trebuie să fie una echilibrată. Nu este bine nici să-i urâm, aşa cum fac unii dintre noi.Cu siguranţă aţi auzit persoane spunând ”banii sunt ochiul dracului” sau ”cine are mulţi bani, sigur i-a furat”.

De asemenea, nu este bine să îi iubim nici excesiv, pentru că este acelaşi lucru ca şi în relaţia cu partenerul.Când îl iubeşti prea mult,îl sufoci,îl limitezi,îl condiţionezi. ”În cazul banilor, cu cât îi iubeşti mai mult,cu atât vor fugi mai puternic de persoana respectivă. Cel mai bine este să îi iubeşti detaşat,aşa cum o faci cu o pasăre,un nor sau cu florile de pe câmp. Dacă acest nivel de iubire este adus în relaţia cu banii, se produce o vindecare extrem de armonioasă”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Putem învăţa cum să atragem banii, asemeni unui magnet, însă nu vorbim de o formulă universală,ci de o metodă care este specifică fiecărei persoane în parte.”Ce ne face în viaţa de zi cu zi să atragem anumiţi oameni, buni sau răi? Acelaşi lucru se aplică şi în cazul banilor. Este un anumit tip de magnetism. Putem atrage bani armonioşi, cum sunt cei dintr-o afacere, sau bani din furturi sau din mită”.

Relaţia cu banii

Dacă învăţăm să atragem bani dezarmonioşi,pe cât de uşor i-am câştigat, pe atât de repede îi vom şi pierde. De pildă,descoperim că avem o problemă medicală care necesită resurse financiare consistente. La fel de important este şi cum ne conectăm cu energia banilor. ”Sunt persoane pentru care nu are o prea mare importanţă dacă îşi pierd toţi banii, pentru că ei au abilităţile necesare şi o anumită relaţie cu banii,una sănătoasă, care le permite să îi facă uşor  la loc”.

Există însă şi reversul medaliei. Sunt persoane care au foarte mulţi bani, dar au o relaţie dezarmonioasă cu ei. Au mereu grija lor, având senzaţia că cineva vrea mereu să le intre pe sub piele pentru a avea acces la ei.

”Banii înseamnă şi putere,însă fiind o energie,ea poate fi grea sau uşoară.Dacă sunt administraţi corect şi avem o raportare sănătoasă la ei,putem face foarte multe lucruri. Putem construi diverse lucruri, putem călători şi ne putem realiza visele, dar putem şi dona din ei pentru a ajuta diverse persoane. Ne putem asigura stabilitatea financiară cu ei, dar asta nu înseamnă să trăim extravagant.Am o pacientă care are peste 400 de perechi de pantofi şi deşi nu reuşeşte să îi poarte pe toţi,are tendinţa să îşi mai cumpere”, explică psihologul Stelian Chivu.

Stăpânul, sclavul sau prietenul banilor

Persoanele care au mulţi bani,dar sunt zgârcite în cheltuirea lor,vor suferi blocaje la diverse niveluri, chiar şi spiritual.Ca orice energie, şi banii sunt făcuţi să circule. Când nu se întâmplă acest lucru,mai devreme sau mai târziu respectivul va avea de suferit din această cauză. Fie se va îmbolnăvi, fie va pierde o mare parte din bani, fie va rămâne singur şi nu va avea cu cine să se bucure de ei.

Banii trebuie să fie şi respectaţi într-o anumită măsură.Cei care au mulţi bani şi nu au muncit pentru aceştia,nu vor pune mare preţ pe ei.În schimb, persoanele care au trecut prin dificultăţi financiare şi ştiu cât de greu se câştigă banii, îi vor aprecia cu totul altfel.

”Banii pot fi priviţi şi ca o unealtă,însă mai degrabă ca o cheie către lucruri bune sau dimpotrivă, către lucruri mai puţin plăcute, cum ar fi lăcomia sau avariţia. Banii pot crea suferinţă sau plăcere. Cei care au pierdut o anumită sumă de bani, suferă groaznic şi nu reuşesc să mai iasă din această stare.Sunt însă şi persoane care dacă câştigă sau li se oferă o sumă modică, trăiesc o fericire maximă”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Banii în primul rând sunt o lecţie pentru fiecare dintre noi.Cine şi-o însuşeşte bine, va avea o relaţie armonioasă cu ei. Poate fi lecţia umilinţei, a iubirii şi responsabilităţii sau o lecţie a trădării, suferinţei şi lipsei de asumare a răspunderii.

Programele transmise de părinţi în copilărie şi de şcoală şi societate legat de bani ne pot influenţa viaţa în direcţia pe care nu ne-o dorim. Expresii ca ”banii sunt ochiul dracului”, ”putred de bogat”, ”decât bogat, mai bine sărac lipit pământului” tind să devină un soi de principii după care mulţi dintre noi se ghidează în viaţă.

”Când ne raportăm la bani,putem fi stăpânul lor,sclavul acestora sau prietenul lor. Nimeni nu poate fi stăpânul banilor. Este o păcăleală, pe care cei în cauză ajungând până la urmă să o realizeze, să fii sclavul lor nu cred că trebuie să mai spun ce înseamnă, astfel că cel mai bine este să fim prietenul lor”.

Risipitorii, economii, datornicii şi investitorii

Oamenii se împart în câteva categorii când vorbim de bani. Sunt risipitorii, cei care au bani şi îi cheltuie fără discernământ,cheltuitorii,care cumpără lucruri de care nu au nevoie,economii,cei care economisesc bani chiar dacă nu întotdeuna este necesar să facă acest lucru, datornicii, cei care indiferent câţi bani ar avea, s-au obişnuit să aibă datorii şi investitorii, cei care au bani şi au învăţat să îi investească pentru a-i multiplica.

”Este bine să fii şi puţin econom,să şi investeşti,iar în anumite situaţii să faci şi un împrumut, dacă este absolut necesar.Mintea este cea care finalmente ne face fericiţi sau trişti, sănătoşi sau bolnavi, bogaţi sau sărăci.Când vindecăm programele mentale care ne trag în jos, se vindecă şi relaţia cu banii.Când eşti pregătit să te transformi, acest lucru se va întâmpla. Foarte importantă este starea pe care o avem când plătim orice. Poate fi o factură sau o amendă, nu este de dorit să dăm banii cu durere, cu năduf. Este bine să ne gândim că dăm aceşti bani,iar ei se vor întoarce la noi într-o formă sau alta. Şi ce ne spunem când vine vorba de la bani este la fel de important.Putem folosi o formulă de genul <<întotdeuna am banii de care am nevoie>>”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.  https://adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.