Testimoniale/ mărturii

Simona Igna

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Sunt aproape 3 ani de cand am avut onoareaa să o cunosc pe Simona. Prima data ca si voi , prin intermediul articolelor sale, iar dupa trecand printr-o perioada cu manifestari pe care nu le intelegeam la timpul acela si din frica de a nu inebunii, am apelat la servicile sale, astfel ajungand sa ma iert in totalitate pe mine si pe cei pe care ii uram cu vehementa, sa ma accept pe mine si implicit pe ceilalti asa cum sunt, sa-mi cunosc adevarata putere interioara, avansand pas cu pas, de la o sedinta la alta pe drumul cunoasterii de sine, care nu a fost usor, dar d-sa ma sustinut , incurajat si cate odata mi-a trimis si egoul la plimbare, asa doar spre binele meu cel mai inalt..

Toate acestea facandu-le cu iubire, respect, blandete, daruire si pasiune , care le simteam in cadrul fiecarei sedinte de terapie care era facuta prin telefon ,confirmandu-se si in cele doua ocazii cand m-am aflat fata in fata cu d-sa.
Eu personal o consider un profesionist desavarsit si complet. De ce?

1 Tariful/onorariul pe care-l practica este sub pretul pietei si net inferior serviciilor si rezultatului obtinut in urma terapiei;

2 Avantajul pe care il reprezinta cei 28 ani de experienta in terapii complementare si ca parapsiholog, astfel putand oferii servicii si pe alte domenii decat cele de psiholog, astfel putand si ajutand la deblocarea, echilibrarea energiilor si alinierea campurilor.

3 Functioneaza si se ghideaza dupa legile universale care reprezinta codul sau moral si de conduita profesionala., Astfel ne-impunandu-ti un anumit numar de sedinte necesar pe luna, ci lasand la alegerea, decizia clientului perioada de timp la care se tin acestea, stiind foarte bine ca fiecare are un timp si un ritm al sau de evolutie , crestere si transformare.

Ocazie in care ii multumesc pentru tot ce am învățat, dobândit, cunoscut si descoperit.

Ella Ihtus Spiritual Terapy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.